De foarte mult timp nu mai fusesem aruncata inapoi in lumea lui Dickens…. Iar prin alegerile de lectura pe care le-am tot facut pana acum nici nu credeam ca mai este posibil sa se intampla asa…, doar ca pana la urma am luat de pe raft romanul “Cresterea si decaderea marilor puteri” scris de Tom Rachman si uite cum iar am fost invaluita de valul dickensian…
Acum cativa ani am citit pe nerasuflate “Imperfectionistii” scris de acelasi Tom Rachman si uimita am fost de modul in care isi creioneaza personajele, asa ca imediat ce a aparut la noi “Cresterea si decaderea marilor puteri” l-am si adaugat in biblioteca. Recunosc asadar ca se asezase ceva praf pe el in anii cat a zacut acolo, doar ca zilele trecute am decis sa il citesc.
Povestea simpla, dar profunda a acestui roman se centreaza pe vulnerabilitatea copiilor si modul in care caracterele lor pot fi inabusite sau deformate.
In 2011 cand se deschide actiunea cartii, am intalnit-o pe Tooly Zylberberg in varsta de aproximativ 30 de ani ce detine un anticariat falimentar intr-un orasel din Tara Galilor. Am fost apoi purtata inapoi in 1999, cand tanara Tooly incearca sa strabata pe jos cam tot New York-ul, ca mai apoi sa fiu aruncata si mai in spate, in anul 1988 cand Tooly, atunci in varsta de 9 ani, pleaca din Australia cu un barbat pe nume Paul, ce ii promite ca de data aceasta vor trai intr-un loc mult mai bun ce se dovedeste a fi Bangkok.
Indiferent cat de greu mi-a fost sa fac fata acestui continuu joc intre cele trei ferestre de timp am inteles repede ca e vorba de o poveste incarcata de mister ce se tot adanceste. Treptat am aflat ca Tooly are o mama cam narcisista si ca toata viata ei a fost marcata de figura paterna a trei barbati total diferiti.
Pe scurt as rezuma romanul la o serie de escrocherii ce se petrec de-a lungul paginilor, la doua rapiri, un tip cu un accent rusesc fals, o identitate furata si un copil de noua ani, cu o supraveghere minima ce ajunge sa doarma intr-un cort instalat in magazia unei case de petreceri cam interzise din Bangkok.
Imaginea de ansamblu ar parea una extrem de confuza, dar ajungand la finalul romanului si asistand la tot ce au avut de declarat de-a lungul actiunii personajele lui, as spune ca totul are sens, inclusiv modul ciudat in care Rachman a decis sa spuna aceasta poveste. Iti dai seama ca evenimentele copilariilor noastre nu se intampla intotdeauna chiar cum ni le amintim noi. Aceasta este de altfel una dintre temele de baza ale cartii.
De aici as porni sa va spun ca “marile puteri” din titlu pot fi citite in cateva moduri. Exact cum scriam la inceput, am avut senzatia citirii lui Dickens unde cei mici si slabi sfarsesc bine cel putin din punct de vedere moral, fata de ceea ce li se intampla in viata cinicilor si celor plini de asa zisa putere. In acelasi timp, marile puteri in aceasta carte sunt reprezentate de dragoste, relatiile dintre oameni si responsabilitatea ce ar trebui sa ne caracterize pe toti.
“Cresterea si decaderea marilor puteri” mi-a starnit o groaza de intrebari, unele dintre acestea ramase oricum fara raspuns chiar si la finalul lecturii. Multe dintre momentele create de Rachman par oricum putin ireale, insa pot sa spun ca a reusit sa creeze un portret hai sa ii zic acut a ceea ce inseamna uneori o familie complexa.
As mai adauga doar ca bizara odisse a lui Tooly Zylberberg este o lectura recomandata ce va poate insoti in minivacanta acestui mijloc de luna august.
Pe curand.
