„Toate panzele sus” (1977) a fost fara doar si poate un serial unic in peisajul televiziunii de la noi. Conceput in vremea regimului comunist, el a continuat sa farmece generatii si dupa 1990. Semnat de regizorul Mircea Muresan, serialul in 12 episoade, vorbeste despre prietenie si devotament, despre aventura si speranta.
Recent, scriitoarea Annie Musca a editat un volum biografic dedicat actorului Sebastian Papaiani, interpretul eroului Ieremia din acest serial. Cartea se numeste <Sebastian Papaiani, de la inceput la sfarsit>.
Am ales pentru voi, cei ce cititi aceste randuri, cateva amintiri spuse de <Ieremia>, asa cum numai el stia s-o faca.
Filmul a fost vandut in URSS, RFG si China
„Aproape doi ani am filmat in Portul Tomis si pe vasul <Speranta>, debuteaza seria amintirilor lui Papaiani. Am inceput filmarile in primavara lui ’75 si le-am terminat toamna tarziu, in ’76. Iarna am facut pauza. Portul Constanta devenise Istanbul. Era o atmosfera formidabila: oamenii ne intampinau si ne imbratisau cand ajungeam in port. Povestile din spatele filmarilor sunt fabuloase. Cu priceperea lui, scenograful Marcel Bogos a construit <Speranta> dintr-un pescador vechi si a recreat, pe cheiurile Portului Tomis, porturile prin care trecea <Speranta>.
Ca sa simulam o lume, am facut prospectii si la Mangalia, la Sulina, la gurile de varsare ale fluviilor Don si Nipru. Ieseam si in larg cu corabia. Era riscant pentru ca nu aveam radio si nu puteam lua legatura cu echipa de productie. Am prins si doua furtuni in larg.
Dar aveam 4 marinari adevarati cu noi. E drept ca ei n-au stat toata perioada cu noi. Imi amintesc ca botezul in ocean l-am facut in … piscina vaporului. Nu era cazul sa fim aruncati la rechini…(rade).
Furtunile erau simulate la Buftea
Furtuni simulam si in bazinul de la Buftea. La inceputul filmarilor, inainte de a ne imbarca pe corabie, ni s-a recomandat ca, in primele doua saptamani de existenta pe mare sa bem rom, cat mai mult rom, pentru a ne testa raul de mare. N-am baut noi cat ni se recomandase pentru ca aveam totusi teama de mare… Trebuia sa fim lucizi…
Pentru regizor si echipa tehnica n-a fost ușor. Am filmat prin Bucegi si pe la Cheile Dambovicioarei, prin Bulgaria aproape de granita cu Turcia (eu cu un pasaport eliberat fara buletin pentru ca il uitasem la o cismea cand ma intorceam insetat de la Turnu Severin), apoi la Capul Caliacra, unde cu Besoiu si Ilarion cautam Ness-café…
Echipa de filmare a adus cadre filmate si de la Atena, Marsilia, de la Rio de Janiero pe care apoi le-a inserat in film.
Noi n-am calatorit pana acolo. Era prea costisitor. Si-asa am avut noroc cu filmul intr-o perioada dificila. Cine ne-a sustinut in toată aventura noastra a fost Cornel Burtica. Fusese coleg de liceu cu Geo Saizescu, care era atunci directorul sectiei de film din televiziune.
Regizorul Mircea Muresan (cel care avea sa devina unul dintre consatenii nostri artisti la Gruiu) a avut un simt inconfundabil al actorilor alesi in distributie. Imi amintesc ca si-a adus si cainele de-acasa, in locul celui asa-zis dresat care il muscase de mana in primele zile de filmari.
Marea de apa i-a aruncat in mare
Marea ne-a adus libertate si aventura… De fapt, filmul a fost, in sine, o aventura cinematografica. Am avut nevoie de o intreaga desfasurare de forte, de consilieri avizati. Erau vreo suta de oameni in echipa de filmare.
Imi vine si acum in minte secventa filmarii unei furtuni. Totul se petrecea in port. N-a fost deloc simplu. Se construisera două tuburi mari din tabla pe care se turnau cantitati mari de apa din niste cisterne peste actorii aflati la filmare. Ma aflam langa Paul Avram, frumosul trupei, cand a venit apa peste noi. Atat de mare a fost impactul apei incat ne-a aruncat in mare si nu au mai fost posibile filmarile.
Alta intamplare cu mine este legata de o pusca veche cu care trebuia sa trag in tulpina unui copac. Sa nu uitam ca eu, Ieremia, eram ochitor de elita revenit de pe frontul de la 1877. Glontul a ramas pe teava si a facut un fel de explozie inversa. M-am speriat putin…
Jean Constantin facea toate nazdravaniile posibile. Era bucatar si la modul propriu. La masa serveam ciorba de peste, din peste pescuit de noi…
Nu vreau sa trec peste scenograful Marcel Bogoș, fara sa amintesc ca am colaborat cu el si la filmul meu de tinerete, <Gaudeamus igitur>, la care el a creat si costumele, nu doar decorul; apoi la <Ultimul cartus>, filmul lui Sergiu Nicolaescu.
Premiera serialului, la 11 zile dupa cutremurul din 1977
Premiera filmului pe micul ecran avea loc chiar la 11 zile dupa cutremurul din ’77, intr-un Bucuresti devastat. Ne imaginam cum vecinii mergeau unii pe la altii sa-l vizioneze. Sa nu uitam, ca in ’77 inca mai existau case fara televizor. Povestea <Sperantei>, care a purtat faimosul echipaj al filmului, a avut un final trist.
Daca in 1975, capitanul Marin Deboveanu lucrase cu o pasiune incredibila la transformarea navei „Sloughi“ in goeleta <Speranta>, la Santierul Naval din Constanta, cinci ani mai tarziu, faimoasa nava cu panze avea sa se scufunde.
Chiar daca a fost recuperata de pe fundul marii, a fost casata din lipsa fondurilor de reabilitare. Usor-usor ne ducem cu totii, spunea cu nod in gat interpretul bravului Ieremia.
