Imposibil sa nu fi auzit de cartea “Secretul” sau sa nu fi vazut filmul documentar cu acelasi nume. Este vorba de fenomenul literar sau cel cinematografic ce au la baza  “Legea atractiei”.

Legea atractiei consta in faptul ca atat gandurile, cat si sentimentele atrag anumite evenimente si modifica realitatea in care traim. Astfel, mult disputatul secret ne-ar putea indeplini dorintele, ar putea crea o noua realitate ravnita de noi sau ne-ar invata cum sa transformam situatiile neplacute in oportunitati de viata, poate chiar sa transformam esecul in victorie. Suna nemaipomenit, dar cum functioneaza acest secret?

Asadar ce trebuie facut pentru indeplinirea dorintelor? Conform autorului cartii “Cum functioneaza viata”, Andrew Matthews, in primul rand trebuie sa ne stabilim un tel, echivalentul dorintei. Apoi trebuie verificate emotiile si sentimentele pe care le avem cand ne gandim la telul nostru. Aici autorul insista in mod deosebit. Este esential ca gandul la dorinta respectiva sa ne provoace doar stari de bine, incredere, speranta si multumire. Nici un gand negativ nu este admis.

De ce am spus ca Andrew Matthews continua cartea Rhondei Byrne? Tocmai pentru ca el insista asupra importantei sentimentelor in procesul de indeplinire a dorintei. Rhonda Byrne aminteste sentimentele printre parametrii necesari indeplinirii visului, dar nu detaliaza mai mult. Iata mai multe pasaje din carte pentru a va putea face o mica idee despre sentimentele necesare implinirii unui vis.

Insist asupra sentimentelor deoarece de multe ori ne limitam sa verificam gandurile care ne apar, dar nu si emotiile pe care le avem cand visam la indeplinirea dorintei.

“Gandurile si sentimentele au propria lor forta magnetica, ce atrage energii de o natura similara… Acest principiu sustine ca ceea ce trimiteti in Univers se va reflecta inapoi catre dumneavoastra: Culegi ceea ce semeni. Din punct de vedere practic, aceasta inseamna ca atragem intotdeauna in viata noastra acele lucruri la care ne gandim cel mai mult, in care credem cu cea mai mare tarie, pe care le asteptam la cele mai profunde niveluri ale fiintei si/sau pe care ni le imaginam cel mai intens” spune Shakti Gawain

O fi asa? Cititi si comentati…..

Pe curand…

Spread the love
Share: