La mijlocul lunii aprilie o lume intreaga a stat cu ochii atintiți asupra Orasului Luminilor, Parisul. Incidentul legat de distrugerea acoperisului Catedralei Notre-Dame a luat caimacul stirilor pret de doua – trei zile. Dar asupra mea a avut un efect cu totul neasteptat. In loc sa ma gandesc la „Cocosatul de la Notre-Dame” si la Victor Hugo, gandurile mele au zburat spre o cafenea pariziana din apropierea impunatoarei catedrale, „La Café de la Regence”.
O sa ma intrebati, vorba lui Ion Iliescu, ce are sula cu prefectura? Pai, are!Aceasta cafenea e locul teribil, pentru mine, al intalnirilor din Karl Marx si Friedrich Engels. Amandoi erau doi tineri plini de idei, ce-si jurasera in barba ca trebuie sa schimbe lumea. La mijloc de secol XIX se practica asaceva, dar daca stai si te gandesti, povestea asta se repeta cu fiecare generatie. Marx avea 25 de ani la sfarsitul verii lui 1844, iar Engels era cu doi ani mai tanar. Dintre cei doi, Engels era putred de bogat, fiindca taica-sau detinea o fabrica de bumbac in Manchester, oras devenit aproape peste noapte simbolul Revolutiei industriale, mai intai britanice, apoi universale.
Cu siguranta, cei doi au admirat de multe ori silueta catedralei pariziene. Insa influenta pe care Biserica a jucat-o asupra celor doi s-a manifestat într-un sector in care ne-am fi asteptat mai putin. Si anume, in cel literar. Cei doi ne-au lasat mostenire celebrul „Manifest al Partidului Comunist”, inspirat din scrierile din epoca ale Bisericii Catolice. Celor care se grabesc sa ne atraga atentia ca cei doi proveneau din familii cu radacini iudaice stravechi, ne permitem sa le reamintim ca tatal lui Marx se convertise, ce-i drept la batranete, la protestantism, in timp ce in cazul lui Engels nu e nici pana azi clar in ce masura acesta prefera iudaismul in dauna crestinismului. Sau invers! Mai degraba, alegea in functie de cum batea vantul!
Insa acelora dintre voi care doresc sa afle cum s-a nascut ideea comunismului, le recomand cu caldura volumul „Lumea scrisa. Povesti care au schimbat oamenii, istoria si civilizatia” al lui Martin Puchner. Un profesor universitar britanic de literatura indragostit pur si simplu de meseria sa. Pe scurt, daca e sa-i dam crezare lui Puchner si nu exista motive sa ne indoim de spusele sale, manifestul celor doi nu a prins din primii ani. Revolutiile ce au traversat Europa in anii 1848 – 1849 nu i-au fost favorabile. Dar textul scris in Franta a prins cel mai bine…tot in Franța. Dar vreo trei decenii mai tarziu! Fiindca multi dintre cei care au participat la evenimentele cunoscute azi drept Comuna din Paris, din 1871, citisera in ziare, in editoriale succesive, Manifestul Partidului Comunist. Si dihonia parasise cuibul. 30 de ani mai târziu, opera aveau s-o desavarseasca muncitorii rusi care in 1905 s-au gandit ca e timpul sa termine cu un regim imperialist care nu dadea nici macar o ceapa degerata pe munca lor.
Cert e ca pana la moartea lui Marx, „Manifestul” nu a dat lumea pe spate. Cenzura a jucat un rol in aceasta chestiune, dar mai ales faptul ca lumea nu se dumirise inca despre „puterea proletariatului”, cum se manifesta sau cum se manipuleaza asa ceva. Si nici nu se nascusera inca baieti de baieti precum Vladimir Ilici Lenin, Mao Zedong, Ho si Min sau Fidel Castro. Cat despre Nicolae Ceausescu, ce sa mai vorbim? Asta nu era nici macar in proiect!
