Zilele trecute l-am cunoscut pe Cesare. Este vaduv de cinci ani si are doi copii.
Va rog sa ma credeti ca este una dintre cele mai nesuferite persoane ce mi-au trecut prin viata…. sau poate el nu o fi asa…. L-am cunoscut in acel moment al vietii sale in care a decis sa analizeze greselile pe care le-a facut in trecut, nemultumirea continua pentru o viata pe care a ajuns sa o traiasca tot din greseala si cu siguranta nu pentru ca asa ar fi ales sa o traiasca, sau poate exact lipsa alegerilor l-a adus acolo unde este acum….
Cesare Annunziata este eroul romanului “Tentatia de a fi fericit” scris de Lorenzo Marone.
Am asteptat acest titlu in limba romana si tare m-am bucurat ca a ajuns sa faca parte din colectia Raftul Denisei de la Humanitas fiction.
Asadar cine este cu adevarat Cesare? Ar putea sa fie pur si simplu un batran acid si cinic sau este un om care a invatat ca in viata nu este timp sa te lasi pierdut in jocuri inutile de cuvinte… Probabil ca putin din amandoua…
Morocanos, cu o inclinatie evidenta spre sentimentalisme, iubitor de femei, certaret cu fiica sa si indiferent fata de fiul pe care il are, mai lipsea cam nepotrivit ca bunic, dar puncteaza si acolo…. Cesare este insa si profund, dulce chiar… e un om care ia viata la suturi pentru a nu ramane cu senzatia de amar in gura. Ii pasa mai mult de familia lui fata de cat lasa sa se vada, si e si acea persoana care ar fi in stare sa sufere pntru binele altora chiar daca bunul simt ii zice ca intra in situatii periculoase.
Credeti-ma cu gandul la paginile acestui roman am trait acel moment in care ma uit la tastatura si nu stiu sa va explic cum poate sa iti intre in inima atat de tare un personaj aparent negativ si totusi curajos… un tip care lasa sa ii cada armura in mai multe ocazii de-a lungul paginilor… cum sa va explic ca pur si simplu ti se va face dor de Cesare multe zile dupa citirea ultimelor cuvinte din carte…
Iata cum se prezinta la inceputul romanului:
Dar Cesare e de fapt oricare dintre noi, oricare dintre noi care poate plange pana la sange intr-o zi si tot in orele acesteia sa rada pana la lacrimi.
Toti am facut alegeri in aceasta viata de care nu suntem prea mandri… Toti stim asa cum zice Cesare ca a alege calea de mijloc e de fapt un mod de a ne demonstra ca nu suntem in stare sa ne recunoastem limitele….
Fiecare dintre noi a apreciat la un moment dat ceva doar atunci cand acel ceva ne-a fost luat… pretindem ca dorim sa avem momentele noastre de singuratate, satui de cei din jurul nostru, dar de fapt singura dorinta pe care o avem este aceea de a nu fi nevoiti sa petrecem nici macar o secunda in solitudine.
Cesare are intreg orasul Napoli, parte atat de prezenta in fiecare pagina a romanului, ii are pe Rossana, o doamna de care il leaga mai mult decat vrea sa ne facem sa credem, il are pe vecinul Marino care s-a inchis in casa dupa moartea sotiei si a fiului asteptand doar momentul in care li se alatura, o are pe Eleonora, vecina de palier ce si-a gasit in a ingriji pisicile de pe strada refugiul dintr-o viata ce a lasat-o si pe ea singura. Si o are pe Emma tanara vecina proaspat mutata in cladirea lui, ce va reprezenta pentru Cesare acel ceva ce ar fi putut fi, dar nu a mai fost… acel ceva despre care spunem ca atunci cand soarta decide nu mai putem pretinde ca dicteaza regulile.
Cesare e el insusi oricare dintre noi. Cesare intelege totul si in cele din urma nimic, pentru ca multe din viata sa din trecut nu ii sunt cunoscute. El care odinioara credea ca poate controla vietile altora, isi da seama la urma urmei ca nu a reusit niciodata sa isi controleze propria viata. Aceasta e scena la care asistam de-a lungul intregului roman. Cesare evolueaza, se descopera pe sine. Si descopera ceea ce mai devreme sau mai tarziu toti aflam… oricat de tarziu viata iti va arunca intotdeauna ce ai de platit.
“Tentatia de fi fericit” ne vorbeste despre solitudini care se intalnesc, despre cum infruntam durerea, ne arata cine suntem in fata pierderilor, cum ii privim pe ceilalti si pe noi insine, ne arunca in fata prejudecati, dar si greselile pe care continuam sa le tot facem fara sa invatam nimic. “Tentatia de a fi fericit” ne arata cum reusim mai tot timpul sa ajungem in situatii ce pot fi usor tratate cu “las-o balta”. Ne arata cum intotdeauna incercam sa ne mentinem in viata agatandu-ne de orice cu acea speranta de a lasa ceva din noi pentru ceilalti.
Romanul lui Marone este atat de onest, are atat de multa iubire de viata in paginile lui incat nu poti sa nu te intrebi daca Cesare este doar un personaj fictiv.
Am citit ultimele pagini ale cartii cu o mare emotie, iar alegerea sfarsitului este pur si simplu perfecta. Nu vreau sa intru in detaliile povestirii, pentru ca sunt randuri ce trebuie citite cu grija si participare, va spun doar ca “Tentatia de a fi fericit” nu avea cum sa fie un roman mai actual decat este.
Va recomand din tot sufletul acest roman comic si cinic in punctul potrivit… pentru ca nu-i asa… tuturor ne place de cineva care lupta in fiecare zi sa fie fericit….
Da Cesare…. imi place si imi va placea mereu de tine…. ma voi intoarce mereu cu drag la gandurile tale….
Pe curand….
