Va spun sincer e un obicei prost, dar de multe ori ma trezesc privind in gol, pierduta in amintirea cartilor pe care le-am citit. Sunt carti al caror subiect, personaje ori peisaje traiesc in mintea mea pentru mult timp dupa ce am lecturat paginile. Unele dintre carti sunt pentru acea placere de moment pe care ti-o provoaca, altele sunt pentru a obtine informatii, iar altele pur si simplu nu pot fi lasate la o parte.
Desi am citit-o de mai bine de 2 ani, “O viata marunta” scrisa de Hanya Yanagihara se inscrie clar in categoria celor ce nu pot fi uitate pentru ca e destul de rar sa spui despre ceva ce duci la sfarsit ca te-a schimbat, ca nu mai esti acel om ce a inceput acel lucru. Credeti-ma exact asta mi s-a intamplat lecturand acest roman ce va ramane pentru totdeauna una dintre lecturile mele de top.
“O viata marunta” incearca sa te pacaleasca in primele pagini. Pe masura ce rasfoiesti pare a fi povestea simpla a patru barbati ce au legat o prietenie inca din facultate. Ii privim cum evolueaza si cum reusesc sa aiba o viata de succes in New York: Willem ca actor, JB ca fotograf, Malcolm ca architect si Jude ca avocat. Daca tocmai va ganditi sa va dati ochii peste cap si sa exclamati ca tocmai v-am aruncat spre lectura un nou roman despre 4 oameni in etape de viata diferite, va rog sa va opriti chiar acum. Yanagihara tese sub diferite semne de intrebare despre toti acesti barbati si partile intunecate ale personalitatilor si trecuturile lor. Iese in evidenta mai ales trecutul misterios al lui Jude pentru ca in cele din urma tonul se intuneca si povestea se ingusteaza pentru a se concentra asupra acestuia, pe masura ce durerea trecutului sau taie adanc in viata construita cu atentie.
Cand prietenii lui Jude descopera ca orice momente de trezire a acestuia este durere si suferinta, se lupta sa-l sprijine. Ei nu inteleg de ce nu se poate vindeca de trecutul sau si de ce nu le impartaseste extremele pe care a fost fortat sa le indure. Cu fiecare an ce trece, ei continua sa se intrebe cum il pot ajuta. Oare Jude nu stie cat de multi il iubesc? De ce singurul mod in care le raspunde este ca nu ar putea sa le merite iubirea cand tot ceea ce Jude stie este ura si abuz.
Aceste sentimente furnizeaza principalul conflict al romanului lui Yanagihara. Daca fiecare moment de veghe este tortura si mizerie care este motivul pentru care iti traiesti viata? Cum de mai poti sa iti transformi viata intr-un succes dupa atat de multa greutate?
Si totusi exact la asta vrea Yanagihara sa ne gandim. Ea scrie totul intr-un mod aproape extrem, are o onestitate teribila despre lucrurile despre care ne place sa vorbim si lucrurile despre care nu ne place sa o facem.
Cineva m-a intrebat zilele trecute, dupa ce i-am recomandat sa citeasca aceasta carte, de ce Dumnezeu trebuia sa fie atat de lunga? De ce nu a reusit autoarea sa scrie totul in 300 sau 500 de pagini? De ce a asternut 700 de pagini despre vietile cuiva? Raspunsul meu este foarte simplu, pentru ca a vrut sa ne adancim in aceste vieti, pentru ca doar asa a putut sa ne dea stari incredibile de fericire, dar si frisoane si tristete. Pana la sfarsitul romanului veti simti ca vi i-ati facut prieteni pe cei 4 si ca i-ati si pierdut. Veti simti ca ati indurat fericirea si durerea lor. Veti simti ca ati trait din viata altor oameni si fara sa va dati seama asta v-a facut sa va ganditi la propria viata..
Voi continua sa ii indemn pe toti cei pe care ii cunosc sa citeasca “O viata marunta”. Este un roman despre iubire, prietenie, pierdere, placere, durere, speranta, supravietuire, esec si succes. Este o carte despre evolutie, dizabilitati, sexualitate si rasa. Este pur si simplu o carte despre ce inseamna sa fii om. Este un roman uimitor, dar de asemenea, brutal.
Jude si Willem vor ramane cu mine multi, multi ani de acum incolo. Aceasta carte m-a schimbat putin, iar acest lucru este doar ceea ce pot face numai cele mai rare si emotionante scrieri. Luati-o! Cititi-o! Apoi vorbiti-mi despre ea.
Pe curand….
