De sambata, 4 iulie, britanicii se pregatesc pentru un set major de masuri de relaxare, venit dupa perioada indelungata de carantinare pe motiv de COVID-19.

Una dintre deciziile mult așteptate de englezul de rand e aceea a redeschiderii sezonului nuntilor ( nu s-ar zice ca ne deosebim prea tare, pana aici, nu?!).

Numai ca, o data dezvaluite planurile cabinetului condus de Boris Johnson, pe englezi i-a cam apucat apucat jalea, nu voia buna.

In primul rand, tatii nu-si vor mai putea conduce fiicele pana la altar. S-a terminat cu maniera de gentleman profund in care parintii faceau ultimii pasi alaturi de copilele lor, devenite intre timp niste femei mature, ca deh, asta e regula vietii!

Apoi, viitoarele cupluri trebuie sa se spele pe maini inainte si dupa schimbul de inele, in ceea ce ar putea fi cel mai amuzant moment al epocii post-COVID-19, mai ceva ca in secventele peliculei, tot britanice, „Patru nunti si o inmormantare”.

Noile reguli emise de guvern interzic receptiile, iar micile ceremonii permise vor fi insufletite doar de maxim 30 de persoane.

Totul e conceput in numele blestematei asteia de distantare sociala, care e de doar un metru în insula britanica, spre deosebire de 1,5 sau chiar 2 metri pe continent.

Noile reguli stabilite indeamna oamenii din diferite gospodarii sa pastreze distantarea sociala chiar si in momentele de maxima bucurie, cum ar fi nuntile.

Mai mult, oaspetilor li se va interzice sa cante (daca erau manele, ca in aceasta parte de lume, as mai fi inteles!), iar micile ceremonii de genul „Ia-ti mireasa ziua buna!” vor putea fi organizate numai in grupuri de maxim sase persoane, in aer liber…

Numai de nunta sa nu ai parte in acest an al Mariei sale, COVID-19!

Meg si Harry, cea mai recenta nunta princiara in regat ar putea fi o amintire de neuitat chiar si pentru cel mai conservator popor din Europa
Unul dintre cele mai emotionante momente ale ultimei nunti princiare din Regatul britanic
Spread the love
Share: