Ei bine, acest roman este unul dintre cele mai bune romane citite de mine, fiind un  roman istoric prin care autorul reuseste sa ne arate drumul parcurs de cei zece mii de mercenari greci inrolati de catre regele Cirus.

Cine este Cirus?  Pai .. Cirus …. este printul persan care vrea sa il detroneze pe fratele sau Artaxerse, dar in ciuda acestui fapt el este cel care moare in batalie, iar armata pe care o are in subordine o lasa de izbeliste.

Oare ce se intampla cu aceasta armata? Dupa multe sfatuiri, hotarasc sa nu se lase invinsi chiar daca au ramas fara conducator si pornesc intr-o calatorie lunga de mii de kilometri pentru a ajunge acasa.

Intrebarea este daca reusesc ei sa isi indeplineasca telul de a ajunge acasa, sau ajung sa piara pe parcursul drumului? In cele din urma, dupa inimaginabile suferinte si pierderi grele, cauzate mai ales de frig si de foame, cei ramasi in viata ajung sa zareasca marea. Strigatul lor de triumf “Thàlassa! Thàlassa!”, “Marea! Marea!” – a intrat in imaginarul colectiv ca expresie a unei realizari considerate ca fiind imposibila.

Naratiunea acestui roman este bine conturata pe un personaj foarte diferit fata de toate celalalte romane ale autorului. El a hotarat ca naratiunea acestui roman sa fie vazuta prin ochii unei femei.

De ce a facut Manfredi aceasta schimbare? Abira, o tanara siriana, se indragosteste de unul dintre cei din armata, Xeno; fuge din satul ei rupand orice legatura cu locurile ei natale,  pentru a-l urma pe cel iubit prin toate greutatile acestui mars faimos.

De ce a hotarat autorul sa isi scrie romanul in jurul acestei fete siriene?  Pot doar sa cred ca autorul a incredintat naratiunea unei femei, deoarece prin vocea sirianei Abira a dat povestirii emotiile pe care le cauta. Abira pune in povestirea ei acea pasiune pe care omul ei, Xeno,  nu o pune. Grecii vazuti de aceasta tanara devin la randul lor personaje fantastice inchise in armurile lor impenetrabile.

Dincolo de cele 400 de pagini exista un lucru…… un final neasteptat. Exista personaje care sunt descrise in mod magistral. La sfarsit cel mai frumos final este cel al Abirei,  naratoarea. Intre atat de multi luptatori o femeie îndragostita, care este in stare sa intuiasca, in mod feminin, lucruri pe care ratiunea masculina nu reuseste sa le vada.

Istoria se bazeaza pe sursele ei cu metode critice, in schimb literatura sustine emotiile, da oamenilor viata si la sfarsit gaseste adevarul.

Ar fi mai multe de zis  despre  acest roman, dar as vrea ca prin aceasta mica descriere sa reusesc sa ii fac si pe ceilalti iubitori de carti sa indrazneasa sa citeasca aceasta carte; eu personal dupa ce am ajuns la finalul romanului am stiut ca tema pentru lucrarea de licenta pe care am sustinut-o acum cativa ani va fi despre  acest minunat autor/arheolog Valerio Massimo Manfredi.

Spread the love
Share: