Cred ca nu exista persoana care sa nu fi vazut seria “Toate panzele sus”. Stiu sigur ca toti am fost acaparati de aventurile echipajului de pe Speranta. La baza scenariului a stat romanul lui Radu Tudoran cu o scriere desavarsita. Aceasta mica introducere are ca intentie sa va faca sa va simti mai apropiati de Tudoran, chiar daca scrierile lui se situeaza intre 1940 si 1989, perioada ar zice unii putin cam indepartata. Si ca fiu sincera
vreau de fapt sa fac trecerea catre un alt roman al aceluiasi autor despre care vreau sa va astern aici cateva randuri.
“Victoria neinaripata” este al patrulea roman din ciclul cu sapte romane intitulat “Sfarsit de mileniu” si puncteaza incercarea povestitorului de a intra in aviatie, in cadrul armatei, visul dintodeauna al acestuia, la care nu renunta pana in ultima clipa.
Desi visul nu va fi implinit, fapt pentru care romanul se si intituleaza “Victoria neinaripata”, povestitorul se va inrola totusi in armata si ne va povesti diverse intamplari din cadrul acesteia.
Stilul autorului este deosebit de placut si antrenant asa ca nici nu am simtit ca sunt in dezavantaj femeie fiind si citind despre pusti si mitraliere, pozitii de incadrare in linie, instructaj sau alte detalii tehnice pe care ti le poti insusi in armata.
Cartea nu se limiteaza bineinteles doar la aceste aspect, ci descrie si povesti de dragoste, intamplari de razboi, detalii despre economia epocii dinaintea celui de-al doilea razboi mondial cu amintirea unor nume din lumea economica a timpului respectiv – de exemplu uzina Skoda care producea armament sau fabrica Zaharescu ce producea ciocolata sau Ivan Kreuger, regele chibriturilor.
Cartea a ajuns in mainile mele printr-o intamplare. Tatal meu, fiind cadru al armatei acum pensionat, fusese in pivnita sa caute diverse pentru casa si printre acele lucruri a ochit si cartea care ii amintea de tinerete, carte pe care era obligat sa o citeasca atunci cand era in armata, lucrare ce va ramane de referinta pentru cineva care a activat sub arme.
Repatriat in casa, romanul mi-a sarit in ochi in timpul unei vizite facuta parintilor mei. Trebuie sa recunosc, am ezitat putin cand i-am vazut aspectul, vreau sa spun ca nu era proaspat editata asadar nici nou-nouta, dar m-a atras imediat datorita titlului ei. Mai tarziu, in timp ce o citeam, va rog sa ma credeti ca mi-am permis sa desenez coperta cu palmieri si floricele pentru a-i mai inveseli aspectul, aceasta fiind foarte simplu prezentata intr-o nuanta de verde, as zice mai degraba kaki, culoarea uniformei de armata.
Desi nu am apucat sa citesc celelalte romane din ciclu, “Victoria neinaripata” nu m-a facut sa simt ca imi lipsesc informatii din cartile precedente sau ca nu cunosc personaje probabil anterior prezentate. Totul a fost infatisat cu grija si rabdare, din timp, pentru ca cititorul sa fie familiarizat cu orice situatie.
In concluzie, cred ca mai degraba am vrut sa va ofer un indemn…. hai sa mai citim si titlurile ingalbenite de vreme din biblioteca sau dati o tura pe la anticariat unde cu siguranta putem gasi chilipiruri de valoare si bineinteles ca va incurajez sa-l cititi si pe Radu Tudoran in orice moment al zilei sau al vietii, stilul lui fiind foarte placut si antrenant.
Pe curand…
