Povestea incredibilei epidemii Koro, ce a lovit Singapore acum 53 de ani.

Despre povesti ciudate din vremuri de pandemie s-a tot scris. Si se va mai scrie, fiindca ele se bucura de mare priza la public. Una dintre cele mai exotice e descrisa de Alexandru Toma Patrascu in cea mai recenta carte a sa, „Povestiri despre epidemii si vaccinuri”, proaspat aparuta la Editura Humanitas. pe care v-o recomandam cu multa caldura.

Reproducem povestea acestei „pandemii” cu un singur scop: acela de a pune mereu sub lupa dorinta de informare a publicului. Dar si capacitatea fiecaruia dintre noi de a cantari fiecare informatie in parte!

In toamna anului 1967, o stranie epidemie va cuprinde orasul-stat Singapore. „Maladia” era cunoscuta sub numele de koro, iar cazurile apareau destul de rar, o data la doua sau trei luni.

Epidemia, caci despre o epidemie va fi vorba, va dura sase saptamani si va afecta in total 469 de oameni, unii dintre ei suferind atacuri multiple. Cel mai tanar dintre victime avea sa fie un bebelus de doar sapte luni. Cel mai in varsta va fi implinit 70 de ani la vremea invocata. Cel mai ciudat este amanuntul conform caruia maladia ii lovea cu predilectie pe barbati, in special pe barbatii de etnie chineza din Singapore.

Care era cauza noii pandemii?

Ce-i determinase insa pe cei peste 469 de barbati sa ia cu asalt camerele de garda ale spitalelor singaporeze? Presa consemna, alb pe negru ca in perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, nu mai putin de 97 de persoane cerusera ajutor medical. Ba chiar, cu disperare! Ce se intamplase?

Ei bine, bărbatilor…le disparea penisul. Sau, pur si simplu, le era frica ca va fi absorbit in interiorul propriului corp.

Iar acestia se temeau atat de tare pentru zestrea lor genetica, incat nu au pregetat sa faca gesturi extreme pentru a o salva. Astfel, medicii au putut observa cum pacientii lor au ajuns in camera de garda tinand o mana bine inclestata pe organul lor genital. Pe care nu-l scapau…din mana nici macar pentru o banala secunda!

Altii, mai tehnici, sta scris in cartea lui Alexandru Toma Patrascu „isi ancorasera solid penisul cu un lat, il tineau in loc cu un carlig de rufe sau chiar si-l fixasera cu doua placi din lemn legate intre ele”.

„Faptul ca o simpla inspectie vizuala a amenintatului organ il arata stand cuminte la locul lui nu parea sa-i linisteasca in vreun fel pe nenumaratii pacienti…in schimb, calmantele prescrise de doctori se vor dovedi ceva mai eficace!”.

Misterul enigmei Koro

De la ce a plecat toata aceasta incredibila poveste? De la un articol de ziar local, care facea apel la koro, o maladie binecunoscuta in medicina traditionala chineza, ce e atribuita unor spirite rele, numite vulpite, care nu au altceva mai bun de facut decat sa determine disparitia organelor sexuale masculine prin retragerea lor in propriul corp. Pentru a goni spiritele rele, intreaga comunitate face de paza, iar „lupta” poate dura si cateva ore.

In timp ce mai multi voluntari fac cu schimbul de paza, tinandu-l strans de penisul amenintat cu anihilarea, altii fac mare tam-tam, cu petarde sau tobe, pentru ca, intr-un final apoteotic, „vulpita-malefica” sa fie „extrasa” din degetul mijlociu al pacientului cu ajutorul unor betisoare de mancat…

Aviz amatorilor!!!

P.S. Atentie! Exista indicii ca uneori „vulpita” poate ataca si femeile. Daca se intampla asa ceva se reclama fie „disparitia” vulvei, fie cea a sfarcurilor…

Fiecare carte ascunde misterele ei. Aceasta are cateva povesti incredibile!!!

Ce spune Alexandru Toma Patrascu despre propriul volum? Luati si cititi…

Spread the love
Share: