Am descoperit recent o carte care mi se pare cu totul si cu totul iesita din comun. Ma declar efectiv amorezata de aceasta carte! Intr-atat de mult incat am decis ca in zilele urmatoare, premergatoare celebrarii sarbatorii pascale din acest an, sa va propun o serie de teme de reflectii pe care le-am decupat pentru mine si pentru tine, cititorule, deopotriva, din paginile ei, nu putine.
Cartea care m-a uluit și pe care v-o recomand cu atata caldura se numeste „Lumea scrisa. Povesti care au schimbat oamenii, istoria si civilizatia”, semnata de Martin Puchner. A aparut anul trecut in colectia Historia a Editurii Polirom…
Voi incepe aventura prin paginile acestei carti plecand de la pretextul primului mare roman din istoria literaturii universale. Care vine, tineti-va bine, din lumea nipona. Multa vreme nu am putut sa accept asa ceva! Cum asa, imi spuneam, cum se poate ca altcineva decat Dante sa fie pus la temelia romanului universal?! Cum ar putea accepta cineva vreodata ca diversi scriitori sau calugari crestini din primele cinci sau sapte secole dupa Cristos nu au realizat acelasi lucru la vremea lor?
Cu toate acestea, istoria literaturii universale retine ca cel dintai mare roman al literaturii universale, “Povestea lui Genji”, vine din lumea nipona a inceputului de secol XI. Mai mult, acest roman din jurul anului 1000 dupa Cristos e sigur scris de o doamna de onoare de la curtea japoneza, dar al carui nume nu va fi niciodata cu adevarat cunoscut. I s-a spus Murasaki Shikibu. Dubla ei conditie, de fata dar si de femeie de la curtea japoneza, nu i-au permis, cel putin in teorie, nicio clipa sa ia lectie de scriere. Insa Murasaki nu s-a dat batuta. Povestea spune ca ori de cate ori fratele ei avea lectii de chineza, ea tragea cu urechea, iar mai apoi exersa de una singura, ca sa nu-si tradeze marele secret. In cel mai bun caz, nu i s-ar fi permis mai mult decat sa scrie decat cateva poezii scurte in japoneza. Literatura si scrierea chineza, la mare cinste la ora respectiva la curtea nipona, erau un apanaj exclusiv al barbatilor. Aceeasi poveste a lui Murasaki vorbeste despre clipa in care tatal fetei ar fi aflat despre peripetiile culturale ale fiicei: “Asta mi-e norocul! Ce pacat ca nu s-a nascut baiat!”, ar fi exclamat acesta plin de deznadejde.
Imi amintesc si acum pofta cu care am ras dupa ce am citit urmatoare fraza a lui Puchner, profesor universitar de literatura comparata la Harvard: “Intr-o lume in care barfa si politica erau greu de deosebit, a atrage atentia asupra intr-un mod nepotrivit sau a nu parea suficient de feminina puteau avea urmari grave”. Poftim, mi-am zis, Murasaki nu a apucat saraca s-o cunoasca Ceauseasca noastra sau macar pe Viorica Vasilica! Cat despre barfa la romani, si in acest caz sunt sigura ca ar fi avut multe de invatat de pe aceste meleaguri.
Cert e Murasaki a ales, de teama cel mai probabil, calea prin care a pretins, de-a dreptul, ca habar nu are sa citeasca nici cel mai banale inscriptii chinezesti, prezente mai la tot pasul pe lampioanele de hartie. A preferat sa se ascunda in spatele paravanelor orientale, dar si a hartiei, transmitandu-ne in schimb una dintre primele povesti majore de iubire din istoria literaturii. Genji, eroul nostru, este un print decazut, ajuns la statutul de om de rand. Care ajunge sa se amorezeze de o fata de conditie buna, zarindu-i pur si simplu chipul ascuns in spatele storurilor de la una dintre ferestrele locuintei. In epoca, cele doua sexe erau despartite de cele mai diverse bariere, de la ziduri de piatra, garduri de lemn si storuri de bambus, la perdelele de panza sau paravanele de hartie. Cutumele erau atat de dure, incat istoricii afirma ca o femeie din acea perioada, aflata la varsta maritisului, putea sa traiasca bine mersi vazand in viata ei un singur barbat, respectiv propriul tata, si nici pe acela prea des.
Genji alege sa-si cucereasca iubita bombardand-o cu poezii (da, radeti, asa ceva astazi nu mai exista!!!). Și asta fiindca toti cei de la curtea imparatului se pricepeau sa compuna scurte poeme! In cele din urma a primit un raspuns, dar unul dezamagitor: aleasa inimii sale avea doar zece ani, deci nu se afla la varsta la care i s-ar fi permis o aventura sentimentala. Cum a rezolvat marea dilema? In cel mai direct mod posibil. S-a dus direct acasa la fata, mai ales ca tocmai aflase ca tatal fetei tocmai vroia s-o duca cat mai departe de acest pretendent aparut de aiurea si nesocotind intreaga eticheta a vremii si-a furat viitoarea mireasa. Rapirea unei fete de zece ani (oare unde mai intalnim noi azi asemenea povesti?), impotriva propriilor dorinte, dar si ale parinților, i-a scandalizat pe primii cititori ai lui Murasaki. Pe timp indelungat insa aceasta japozena culta inconjurata de o armata de barbati inculti avea sa castige marele pariu. Romanul ei va fi ramas pana azi in picioare. Iar noi toti vom fi aflat cu acest prilej ca povestea lui Romeo si a iubitei sale Julieta, scrisa de englezul William Shakespeare, va fi fost devansata cu sute de ani si traita la fel de intens si in acea parte de lume pe care europenii aveau s-o descopere cu adevarat abia de ceva mai mult de doua secole incoace! Asa ca pot doar sa va zic ca povestea…..va urma!
