Celebrarea recent incheiata – pentru cei mai multi dintre noi definitiv incheiata! – a Centenarului Marii Uniri de la 1918, facuta fara cap si ….. fara cap, mi-a reamintit ca acum un secol Regatul Romaniei avea in frunte o femeie iesita cu totul din comun.
Cuvintele au pe deplin acoperire in realitate, va asigur!

Regina Maria, o englezoaica ajunsa prin aliante politice si matrimoniale pe tronul unei amarate tari din partea opusa de continent in care se nascuse si traise fericita in caminul familial, merita oricand redescoperita. Iar cartile sale de memorii sunt cel mai bun prilej de a face cunostinta cu unul dintre putinii romani care in anii de groaza 1916-1917, in care tara era in proportie de 60 – 65% sub ocupatie inamica, declara ritos ca nu concepe sa fie invinsa. “Educatia mea britanica nu-mi permite asa ceva! Englezii nu stiu sa piarda!”, venea ea cu argumentul forte in fata balcanicilor nostri inaintasi care credeau ca nu mai au de jucat decat o singura carte, cea a armistitiului, adica a infrangerii pe plan militar. Inclusiv Regele Ferdinand, comandantul suprem al Armatei Romane, a dat de multe ori semne de sovaire comparativ cu atitudinea darza a consoartei sale. Insa viata si istoria i-au dat ei dreptate in cele din urma!

Azi vom vorbi insa despre amintirile copilariei si tineretei viitoarei regine. Din capul locului sper sa simtiti aceeasi senzatie de scurtcircuitare a mintii, ba chiar a intregului corp, atunci cand am citit primele sale randuri: “… M-am intrebat totdeauna sub ce unghi voi privi, pentru a o povesti propria mea viata, stiind ca pana la un punct oarecare trebuie sa-mi cantaresc cuvintele si totusi sa fiu cat se poate de sincera si atat de precisa pe cat se poate. Nu vreau sa fiu nici prea rece, dar nici prea patimasa; simturile nu trebuie sa ma tarasca dupa ele”.

Nepoata a batoasei regine a Insulelor britanice din secolul XIX-lea, Victoria, Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg si Gotha, adica viitoarea Regina Maria a Romaniei Mari, a fost inzestrata nu doar cu darul limbilor si al cuvintelor, dar si cu frumusetea cu care vechii greci isi inchipuiau fetele si siluetele propriilor zeite din Olimp si Panteon, deopotriva. Asa incat a utilizat nu doar puterea fara egal a seductiei feminine, folosita din plin si azi la cele mai vechi Case regale din lume, inclusiv cea britanica, dar si pe cea a cuvintelor. Iar acestea, venind din partea unei femei, pareau mai dure, mai biciuitoare, mai arzatoare decat cea mai cazona injuratura a vremurilor…

Pentru azi am ales sa va prezint un cod, vechi de cand lumea parca, cu o extrem de actuala aplicabilitate pentru cei care-l descopera. Este vorba despre codul mamei Reginei Maria, pe care aceasta il descrie in primul volum de memorii, “Povestea vietii mele”.

Iata-l cum apare acesta in amintirile reginei. In cel dintai rand, omul nu trebuie niciodata sa se planga! (hahaha, o sa spuneti, cand l-ati vazut dumneavoastra barbat pe roman, cel care se tanguie la prima picatura de ploaie sau la primul semn de apasare din partea vietii?!). Apoi, nu e permis sa te lasi invins de boala (pentru o raceala nu ai ce cauta in casa, pentru un acces de friguri nu te refugiezi imediat in pat!). Fara acest cod personal, mi-e greu sa cred ca regina ar mai fi putut infrunta miile de cazuri ale ostasilor romani mutilati pe front pe care-i vizita in spitalele improvizate din spatele frontului sau chiar din prima linie a razboiului!

Tot din acest cod face parte si regula dupa care nicio mancare nu trebuie refuzata atunci cand mergi in vizita, nici macar pe cele cu adevarat nereusite. De asemenea, nu lipseste nici dorinta de a cunoaste cat mai multe limbi straine, Ca o curiozitate, mama reginei noastre prefera franceza englezei, limba considerata si azi cea dintai pe plan international.

Si un ultim element amuzant pentru astazi! Regina Maria ne-a lasat o amintire aparte. In copilarie a fost la un moment dat vizitata de parintii unui pusti cu parul rosu, pistruiat si cam certat cu autoritatea, dupa gustul ei. Intre cei doi copii s-a legat insa o simpatie de comun acceptata. Iar asta l-a determinat pe baietel sa le impartaseasca tuturor celor care aveau timp sa-l asculte ca negresit, atunci cand va creste, o va lua de sotie, pe viitoarea noastra regina. Pustiul se numea Winston Churchill, viitorul premier al Marii Britanii in vremurile tulburi ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Daca Winston a ratat mariajul cu Maria nu a ratat insa ocazia de a intra in posesia unui Premiu Nobel pentru Literatura. Semn ca englezii astia fac al dracului de bine orice treaba!!!

Spread the love
Share: