Atunci cand am deschis pentru prima data cartea lui Cartarescu – “De ce iubim femeile” – eram stapanit de o singura, dar singura idee, ceva de genul “gata, le dau gata pe toate!”. Aveam ferm convingerea ca dupa ce voi fi citit randurile lui Mircea Cartarescu voi fi devenit asemenea absolventilor de Medicina, capabili sa rezolve probleme de viata si de moarte. Chiar daca nu la moarte imi statea mintea, ci la chestiunile arzatoare de amor.

Cei ce ma cunosc stiu deja ca unul din obiectele ce ma insotesc in fiecare dimineata la birou este o sticla cu guler roz si un continut verde; aceasta a devenit un fel de accesoriu pentru orice tinuta. Am devenit ca sa zic asa dependenta de continutul ei de cativa ani si va asigur ca nu voi renunta foarte curand la consumul smoothie-ului verde din interior.

Va spun sincer e un obicei prost, dar de multe ori ma trezesc privind in gol, pierduta in amintirea cartilor pe care le-am citit. Sunt carti al caror subiect, personaje ori peisaje traiesc in mintea mea pentru mult timp dupa ce am lecturat paginile. Unele dintre carti sunt pentru acea placere de moment pe care ti-o provoaca, altele sunt pentru a obtine informatii, iar altele pur si simplu nu pot fi lasate la o parte.

Se apropie de sfarsit un alt sezon de premii in cinematografia mondiala. Cei din domeniu freamata inaintea ultimului mare show, Gala Oscar, ce va fi difuzata duminica noaptea. Anul acesta eu una nu prea am avut vreun favorit, niciunul dintre cei nominalizati nu a reusit sa ma faca sa raman in minte cu vreunul dintre filme sau roluri. Am vazut, am notat si am trecut mai departe. Poate ca e cu adevarat unul dintre cei mai slabi ani ai industriei marelui ecran sau poate doar eu am ramas cu aceasta impresie. Si cred ca exact acest sentiment contradictoriu m-a tinut din a scrie mai devreme despre laudatii anului.