Va rog frumos sa nu ma intrebati de ce, dar atunci cand am citit “Unde ai disparut Bernadette?’ scrisa de Maria Semple, am avut in permanenta senzatia ca rasfoiesc romanul sau vad filmul Mananca, Roaga-te, Iubeste…. adica iar un personaj pe care viata l-a secatuit de orice energie sau sansa de a mai crea ceva si care decide ca doar calatoria la capatul pamantului mai poate salva ceva…
Cred ca pana la ora aceasta cu totii stiti cine este eroina principala a romanului; pe scurt Bernadette Fox traieste in Seattle si este inconjurata de mamici cu ambitii strict in a-si apara imaginea de fiinte perfecte. Sotul lui Bernadette este unul dintre oamenii de baza de la Microsoft, preocupat peste masura de ceea ce face acolo sau mai bine zis satul de comportamentul nevestei gaseste refugiu in proiectele de la job. Ca sa intelegeti de ce zic asta, e de ajuns sa va lamuresc ca Bernadette a fost la un moment dat cel mai talentat tanar arhitect al tarii, dar dintr-un motiv ciudat a ales sa duca o viata aproape de pustnic. Romanul ne este dezvaluit din perspectiva lui Bee, fiica celor doi amintiti deja, care in momentul in care mama ei dispare este hotarata sa o gaseasca cu orice pret.
Prin punerea cap la cap a unui intreg sir de mesaje de posta electronica, a unor documente oficiale, dar si a unei corespondente secrete ce ajunge cu buna stiinta in mainile lui Bee, aceasta recreeaza evenimentele ce au dus la disparitia lui Bernadette. Dar oricate situatii ne dezvaluie romanul intrebarile persista… unde este Bernadette si poate Bee sa o gaseasca pe femeia pe care o iubeste atat de mult?
Va rog sa ma credeti ca am gasit subiectul cartii chiar de admirat. O carte scrisa din materiale gasite, povestindu-ne despre o casa construita din materiale gasite, dar care are mereu in centrul povestirii o familie facuta bucati ce trebuie sa gaseasca o cale ca acestea sa fie puse din nou la un loc. Si ce mod mai curios gasesc protagonistii pentru a-si regasi familia, daca nu acela de a merge in locul cel mai liber si ciudat din lumea asta, adica Antarctica…?
Dar… cred ca am rezistat cu adevarat lecturii acestui roman cam jumatate din el, apoi nu am mai reusit sa strabat cu atentie lungile email-uri ce ne sunt prezentate si nici descrierile parca nelalocul lor ce isi propun sa ne plaseze foarte clar in inima Seattle-ului. Am avut senzatia ca Maria Semple ma forteaza sa vad oamenii intr-un anumit fel, sa percep totul obligat-fortat asa cum mi creioneaza ea. O gramada de personaje isi schimba atat de brusc trairile incat parca ii si vezi cum regreta anumite actiuni ale lor, fapt ce face ca tot ce urmeaza acelor momente sa fie si mai tragic si mai incarcat emotional.
Am avut ceva probleme si cu a reusi sa pricep de fiecare data umorul romanului, acel umor ce a fost mult laudat de critici… am decis sa il numesc un umor de tip Seinfeld – serial pe care il iubesc mult inca si azi, dar ceea ce nu ma face sa nu zic ca umorul lui Semple nu e chiar de laudat. Asa ca nu neg, cartea are umor, dar ca in unele situatii a-l percepe, inseamna a obosi, ca sa zic asa…
Mi-a placut constructia tip satira a romanului, dar uneori rostita cu prea mult patos, asa ca tot ce mai pot sa sper este ca pelicula cu acelasi nume cu al romanului, ce o va avea ca protagonista pe imensa Cate Blanchett sa rastoarne toate randurile mele usor negative despre scrierea Mariei Sample.
Si de fapt singurul motiv pentru care v-am adus-o azi pe Bernadette pe blog este chiar lansarea trailerul-ului pentru pelicula in regia lui Richard Linklater.
Cred ca va fi unul dintre acele filme fara de care poti trai, dar cu a carui vizionare iti umpli vara cu o stare de bine in plus. Anuntul studiourilor zice ca “Unde ai disparut Bernadette?” va intra in cinematografe in 16 august. Mai e putin pana atunci si sigur veti avea parte si de cronica filmului…
P.S. Daca trebuie sa recomand romanul o fac catre adolescenti si tinerii adulti ca sa zic asa… stilul cartii e un mod de a-i mai scoate din ecranele telefoanelor.
Pe curand…
