Daca lasam la o parte actualele trenduri in materie de machiaj, multe dintre ele pe alocuri exagerate si considerate de multi “doar de podium”, probabil cel mai controversat articol de machiaj a fost, este si va ramane… rujul rosu.
Rujul rosu nu exista de sine statator, ci insotit de anumite situatii sau ocazii, de bun gust si eleganta, insa pana ca el sa fie acompaniat unei perechi de jeansi si unui tricou, au trecut mii de ani de la aparitia sa. De-a lungul timpului, rujul rosu a suferit diferite transformari si purtarea lui a capatat tot felul de semnificatii ce pot fi rezumate astfel: sex, putere, razboi.
Chiar daca, asa cum am mentionat, in prezent rujul rosu poate fi usor alaturat unei tinute lejere pentru a o scoate putin din anonimat, voi ramane genul de persoana poate “de moda veche” care vede lucrurile un pic diferit. Cand ma gandesc la buze rosii, nu imi vine in minte imaginea unei domnisoare imbracate sport care se plimba prin parc… Din contra, am in minte ceva mult mai impunator, mai stilat, mai extravagant prin simplitate. Ma gandesc la Sophia Loren, la zambetul lui Marilyn Monroe, la Elizabeth Taylor, la show-urile de burlesque ale Ditei Von Teese, la Nicole Kidman in “Moulin Rouge” sau la Julia Roberts in “Pretty Woman”, la faimoasa scena din “Basic instinct” si la dansul din “Pulp Fiction”.
Prima aparitie a culorii rosii aplicata pe buze poarta semnatura sumerienilor de acum 5000 ani. Bineinteles, pana sa devina un obicei pur decorativ cum e in zilele noastre, a fost cale lunga… Exact ca si in cazul pesterilor, pictatul fetelor si a buzelor reprezenta pentru sumerieni un ritual de protectie impotriva spiritelor rele. Nu putem vorbi tocmai despre ruj in sensul lui propriu pe care il cunoastem cu totii astazi, ci mai mult despre un amestec din ceara de albine si pietre cu pigment rosu sfaramate.
Apoi intalnim rujul rosu in Egiptul Antic, purtat atat de femei, cat si de barbati pentru ca astfel se delimita statutul in societate sau puterea. Vechii egipteni erau innebuniti dupa machiajul ochilor in nuante de albastru si negru alaturat unor buze rosii. Chiar despre Cleopatra se vorbea ca ar fi folosit un amestec din aceeasi ceara de albine, insa in loc de pietre, folosea insecte zdrobite.
Elizabeth Taylor in “Cleopatra” (1963)
In Evul Mediu, rujul rosu este totalmente respins de biserica, fiind cumva asociat clasei sociale inferioare. Femeile sunt nevoite chiar sa marturiseasca folosirea lui in cadrul unei spovedanii, asa cum o cunoastem noi astazi.
In Grecia Antica insa, rujul rosu capata conotatii mai putin glamouroase, in sensul ca era destinat exclusiv prostituatelor. Ele erau obligate prin lege sa poarte ruj rosu pentru a se diferentia de ceea ce insemna o doamna respectabila.
Abia prin secolul XVI putem vorbi despre o adevarata popularitate a rujului rosu, cand regina Elisabeta I a Angliei (1558-1603) si doamnele de la curtea sa isi colorau buzele tot cu un amestec de ceara de albine si o sulfura de mercur rosu (cinabru). In acea vreme, feminitatea era sugerata de un machiaj relativ simplu: tenul cat mai alb si buzele de un rosu aprins, permis doar femeilor ce apartineau clasei sociale superioare si actorilor care purtau machiaj. Se spune despre regina Elisabeta ca ar fi murit tocmai din cauza unei compozitii foarte dubioase aplicate pe buze.
Chiar daca la Paris, in 1828 exista deja o incercare sau tentativa de ruj a companiei Guerlain, popularitatea lui dispare din nou in perioada Victoriana. Urcarea pe tron a reginei Victoria, in 1837, a cam purtat ghinion rujului. Acesta devine din nou proprietatea prostituatelor si a actorilor si este considerat indecent si “nepoliticos”.
Un manual al bunelor maniere, datat 1908, este de acord cu reaplicarea rujului sau a retusului buzelor dupa masa de pranz, dar niciodata dupa cina, cand este considerat scandalos. La acea vreme, rujul rosu era din nou la moda datorita miscarii sufragetelor, care au avut ca scop emanciparea femeilor de la inceput de secol XX si obtinerea drepturilor politice pentru femei, in principal dreptul la vot. Despre rujul ca simbol al rezistentei feminine se vorbea cam in felul asta: “Fashionable young women are flocking to the department store for delicate tea dresses and that most powerful symbol of female emancipation: red lipstick.”
Urmeaza o perioada in care vanzarea de produse cosmetice se dubleaza si intalnim rujul rosu purtat tot mai des de doamne (flappers).
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, rujul rosu devine simbolul puterii si rezistentei feminine in raport cu efortul depus in razboi. Doamnele ramase acasa “participa” si ele, purtand culoarea rosie pe buze si coafandu-si parul in asa numitele “victory rolls”, ca o forma de sustinere a soldatilor. Astfel mare parte din reclamele acestui produs cosmetic aveau tema razboiului si tot in acest sens, denumirile unor nuante erau “Fighting Red” si “Victory Red”.
Anii ’50 reprezinta o exploxie totala in ceea ce inseamna popularitatea rujului pentru ca incepe sa fie purtat de starletele de la Hollywood. Sunt convinsa ca sunt de ajuns cateva nume sa ne facem o idee la ce ma refer: Marilyn Monroe, Elizabeth Taylor, Grace Kelly, Audrey Hepburn, Ava Gardner… A urmat miscarea hippie in anii ’60 care a presupus intoarcerea la un aspect cat se poate de natural, dar vedete precum David Bowie au reusit sa pastreze trendul rujului rosu. Anii 1970-1980 inseamna din nou o crestere in popularitate a rujului rosu pentru ca s-a pus foarte mult accent pe opulenta, pe un machiaj puternic si cat mai colorat.
De aici si pana astazi nu au mai intervenit prea multe schimbari si cunoastem prea bine parcursul. Sigur ca trendurile s-au tot schimbat intre ele, am intalnit “ombre lips” si rujuri in nuante nude, pamantii sau chiar culori mai nebune, mov, burgundiu si verde.
Dar…rujul rosu a ramas un clasic, un element ce completeaza perfect o tinuta eleganta si pe care sunt sigura ca fiecare din nou il purtam, si daca nu, sigur l-am purtat macar o data.
Pe curand…. sigur si cu alte istorioare de acest fel.
