Da stiu…. e ceva timp de cand nu v-am oferit o recenzie scrisa de mine….. asa ca a venit momentul sa va impartasesc cateva ganduri despre o carte deosebita pe care am avut sansa sa o parcurg datorita unei bune prietene. Este vorba de “Inainte de ploi” scrisa de Dinah Jefferies.

Veti zice ca e un cliseu ce zic, dar lucrurile nu sunt niciodata intamplatoare in viata asta. Cum asa? Tocmai cu o luna in urma parintii mei se duceau in vacanta in India iar la intoarcere mi-au depanat o multitudine de impresii, placute bineinteles, trairi si senzatii de acolo. Imediat dupa aceea, am primit aceasta carte pentru a ma mai distrage de la intamplarile vietii. Randurile scrise de Dinah Jefferies s-au dovedit a fi chiar  despre India. Totul incepe cu drama unei fetite care asista la moartea tatalui la o varsta foarte timpurie, iar lectura ar parea trista datorita acestui inceput, dar pe masura ce evenimentele evolueaza constatam ca nota povestirii este foarte placuta, descrierile sunt foarte reusite, viata din carte pare a fi o viata de basm. Dinah Jefferies are un stil deosebit de pozitiv si optimist.
Observam India din timpul ocuparii Imperiului Britanic, o Indie plina de culori si lumina, oameni frumosi si placuti chiar daca conducatorii nationalisti si-ar fi dorit sa fie eliberati de aceasta ocupatie. Accentul nu se pune pe politica, ci pe o poveste de dragoste.


Nu intentionez sa va dezvalui intreaga intriga, dar va spun ca dragostea dintre un print indian si o fotografa englezoaica va intalni multe obstacole atat din partea familiei, cat si a societatii si a culturii diferite.  Frumoasa englezoaica Eliza este trimisa de guvernul britanic sa fotografieze familia regala din India. Aici ea il intalneste pe printul Jay care o socheaza din prima prin naturalete si sinceritate. Eliza constata imediat ca indrageste aceasta tara si oamenii care o compun. Dar familiile si prietenii dezaproba aceasta relatie si cei doi incep sa intalneasca tot mai multe dificultati, fiecare luptandu-se sa reziste acestora, in ciuda diferentelor si neintelegerilor.


Daca ei vor ramane impreuna va trebui sa aflati singuri, eu adaug ca descrierile din carte sunt asa de frumoase de parca intr-adevar un fotograf a surprins peisajele, iar sentimentele sunt atat de clar prezentate de parca insasi scriitoarea ar fi trait acele momente.
Mie cartea mi-a oferit doar sentimente placute si senzatii pozitive; am citit-o cu sufletul la gura in speranta incheierii cu bine.


Sper sa aveti parte si voi de aceasta lectura!

 Pe curand!

Spread the love
Share: