Notre Dame…. Este intotdeauna primul loc pe care il vizitez atunci cand ajung in Paris…. Nu am o explicatie de ce aleg mereu acelasi traseu, dar nu pot niciodata sa schimb ordinea locurilor pe care le revad atunci cand ajung in capitala Frantei. Catedrala Notre Dame are acel ceva magic ce imi reda increderea ca toti impartim aceeasi lume, aceleasi valori. Acolo, la rand, pentru a intra in Catedrala, sunt oameni din toate colturile lumii, oameni ce ma fac sa inteleg ca istoria acestui glob pamantesc este pana la urma trecutul fiecaruia dintre noi.

Stiu, astazi scriu la prezent despre acest edifigiu incredibil ce a cazut prada flacarilor intr-o seara de aprilie. Cand purtatorul de cuvant al Catedralei Notre Dame  a anuntat ca ar fi fost posibil sa nu mai poata fi salvat nimic din cladire am simtit cum ceva imi taie respiratia, iar mintea mea a inceput sa deruleze fiecare intalnire pe care mi-am dat-o cu Frumoasa si Batrana Doamna Pariziana. Am retrait fiecare data cand i-am trecut pragul, m-am revazut admirand uimitoarele vitralii, mi-am reauzit Rugaciunile rostite asezata alaturi de ceilalti credinsiosi in impunatorul lacas.

Am urmarit ca voi toti transmisiunile internationale live, de la fata locului, si am izbucnit in lacrimi de neoprit atunci cand impunatoarea turla-sageata a Catedralei s-a prabusit. Pur si simplu am simtit durere.

Notre Dame ne intampina pe toti ca si cand ar fi fost acolo din totdeauna si ar ramane acolo pana la sfarsitul timpurilor. A facut fata mereu evenimentelor tumultoase din lumea aceasta. Acum are nevoie de noi toti pentru a renaste….. si stiu ca o va face….

Francezii au numit-o frumos Doamna noastra, dar eu sunt convinsa ca toti am simtit si simtim ca este si a noastra, a tuturor, indiferent de religie sau nationalitate.

Traim in vremuri cu atat de mult haos, cu atat de multe stari contradictorii in toate domeniile incat ai zice ca nimic nu ne mai poate uni, dar a venit acest incediu  si macar pentru un timp a topit gandurile rele. A fost incredibil sa aud persoanele iesite in strada la Paris intonand imnuri in timp ce pompierii luptau eroic cu flacarile ce parca inghiteau tot ce inseamna Notre Dame.

Ce ciudat nu, cum aceste flacari, un moment de durere ne-a oprit pe toti din ceea ce faceam si am impartit clipa, am simtit ca apartinem aceluiasi moment, acelasi moment istoric.

Am sa va las aici cateva din ultimele fotografii facute de mine minunatei Catedrale Notre Dame. Sunt pentru aceia dintre voi care ati admirat-o acolo, la ea acasa, dar si pentru cei care nu au avut aceasta sansa.

Eu stiu ca voi ramane cu gandul trist ca in acest ianuarie ce a trecut, la ultima vizita la Paris, nu am mai salutat-o de aproape….. Voi pastra intotdeauna fiecare amintire pe care mi-a daruit-o…. pe data viitoare Frumoasa Doamna….

Impunatoare, magica
Spread the love
Share: