Offff….nici nu stiu de unde sa incep…. pana sa reusesc eu sa lecturez ultima creatie a lui Kate Morton, “Fiica ceasornicarului”, auzisem de la cei apropiati mie care se incumetasera deja sa citeasca cartea ca nu te puteai dezlipi de ea… ca au parcurs-o pe nerasuflate… ca este probabil cea mai buna scriere a australiencei.
Cam aceastea erau gandurile care ma indrumau sa savurez romanul, dar mie nu mi s-a intamplat asa.
Ca cititoare si a celorlalte lucrari scrise de australianca pot spune ca e adevarat ca are toate elementele pe care le astepti de la Morton. O insiruire de evenimente din alte vremuri, descrieri incredibile si citate ce iti vor ramane in minte pentru mult timp si asta pentru simplul fapt ca autoarea stapaneste un stil aparte pe care nu ii este teama sa il evidentieze in toate romanele ei.
Dar in ceea ce priveste “Fiica ceasornicarului” imi e cam greu sa ii fac o recenzie. Deja imi imaginez mainile ridicate a dezaprobare din partea celor care parcurg aceste randuri, dar pur si simplu aceasta este o carte pe care am citit-o si am ramas cu senzatia ca vroiam altceva de la paginile ei. Poate din simplul fapt ca se intampla atat de multe pe tot parcursul ei. E cunoscut faptul ca lui Kate Morton ii place sa imbine mai multe planuri de actiune care la un moment dat se vor uni si vei avea un deznodamant, dar in romanul acesta sunt mult prea numeroase situatiile carora trebuie sa le tii pasul.
Ca punct central scriitoarea ne tine in vara anului 1862 cand un grup de tineri artisti invitati de pictorul Edward Radcliffe, ajung la Birchwood Manner, undeva pe malurile Tamisei. Planul era sa petreaca o luna intreaga aici, fiecare incercand sa aduca ceva nou la creatiile sale. Doar ca pana la final avem o bijuterie extrem de valoroasa ce lipseste, o tanara aristocrata ucisa, iar una din tinerele ce venisera sa pozeze pentru tablouri nu mai este de gasit.
Povestea cartii nu evolueaza in ritm cronologic, ci avem mai multe momente despre care ni se vorbeste parca in acelasi timp, momente ce au in comun aceasta casa de la Birchwood Manner.
Morton ne arunca in zilele noastre, la 150 de ani diferenta, cand Elodie Winslow, tanar arhivar, ajunge in posesia unei genti de piele in care se afla o fotografie ce infatiseaza o tanara superba din alta vremuri si un caiet de schite ce ilustreaza o casa pe malul unui rau.
Intre vara lui 1862 si dorinta acerba a tinerei Elodie de a descoperi ce au in comun fotografia sepia si caietul de schite se petrec atatea…
“Fiica ceasornicarului” se joaca cu noi intre prezent si trecut, ne face sa urmarim mai multe povestiri ce par sa aiba legatura si ne face sa citim despre decizii luate in momente de criza ce se tranforma in secrete tinute peste ani si ani.
Te simti transportat in fiecare dintre aceste perioade, ai senzatia ca esti acolo cu toate personajele insiruite. Si chiar de la personaje cred ca incepe si starea de prea mult pe care ti-o lasa cartea.
Esti asezat in diferite decoruri si cunosti foarte multa lume. Dar nu tuturor le este acordata atentia necesara. Fiecare nou capitol mai aduce un personaj si m-am simtit putin pierduta incercand sa inteleg care e rostul fiecaruia in peisaj asa ca pentru iubitorii de basm dezvalui si prezenta unei fantome.
In ceea ce priveste actiunea sunt cateva situatii despre care mi-e cam greu sa cred ca se puteau intampla, asa ca “Fiica ceasornicarului” a reusit sa ma lase si cu intrebari fara raspuns.
Sa nu intelegeti gresit, nu a fost chiar un chin sa lecturez acest roman, dar intre lucrarile lui Kate Morton aceasta nu reuseste sa ajunga in topul primelor 3 preferate de mine; insa sunt sigura ca “Fiica ceasornicarului” va ajunge pe noptierele multora dintre noi pentru simplul fapt ca romanele de acest fel sunt iubite peste tot in lume.
Intre timp eu voi avea rabdare si voi astepta urmatorul titlu scris de Kate Morton.
Pe curand….
