Stiam pana astazi despre ursuletul Paddington si aventurile sale londoneze. Adaugasem la colectie si intreaga familie de animale fantastice din pelicule britanice de mare succes precum “Animale fantastice si unde le poți gasi” sau seria lui “Harry Potter” (imaginatia lui J.K Rowling sa traiasca!). Cat despre Winnie the Pooh ce sa mai spunem! Ei bine, la tot acest bestiar, mai mult sau mai putin imaginar, voi adauga de azi si o pisica. Mai exact un motan roscat, pe numele sau Bob. Pe care vi-l propun fara zabava si voua!
“Un motan pe nume Bob” e titlul unei carti care nu va dezamagi niciodata. Garantat! Si nu fiindca ar fi “usurica”, cu un subiect banal, prietenia dintre om si animale, ci fiindca lucrarea aparuta la Editura Polirom e exact genul de carte care te face sa spui la finalul ei ca te simti mult mai bine decat atunci cand, poate cu chiu, cu vai, ai decis sa-i acorzi oarecare atentie. Exista, desigur, si cateva coincidente, care ar trebui sa va dea de gandit. Cel dintai, episodul intalnirii dintre eroii principali ai carti, se produce candva, nu cu multi ani in urma, exact in luna lui Marte. Ea are loc undeva la periferia Londrei, dar paginile cartii va propun de multe ori scene din centrul marii aglomerari urbane unde exact in aceste zile vreo 400 de oameni se chinuie sa scoata o tara intreaga din alianta ce poarta numele pompos de Uniune Europeana. Poate ca, daca l-ar cunoaste azi pe Bob, deciziile pentru toti aceia care urla unul la altul aproape in fiecare seara, si pe care-i putem vedea si noi, culmea, de la Bucuresti, Brasov, Sibiu sau mai nou Suceava, orasul cu un singur metru de autostrada, din Romania, oamenii s-ar gandi mai mult la cat de penibili pot fi in unele circumstante. Poate si fiindca Bob, mare amator de programe de televiziune, s-ar opri sa-i cerceteze cu atentie si sa-i determine sa gandeasca sau sa se placa mai mult decat o fac acum!
Motanul asta, pe care l-am indragit fara macar sa realizez acest lucru, are darul de a se face iubit de cei din jur. Bineinteles de oameni, nu de soareci, intrucat scena vanatorii si exterminarii unui biet soarece, reprodusa cu multa fidelitate de autor, le va da batai de cap celor care inca nu inteleg ca natura animalelor trebuie sa-si spuna in cele din urma cuvantul. Dar acest Bob culege, pagina dupa pagina, zeci de cadouri, de la “iarba matzei” la un fular albastru care-i vine ca turnat (aici m-am dus cu gandul la o scena din “Pisicile aristocrate”, semn ca ce naste din amintirile banale ale unui cinefil candva inrait il vor urmari mai toata viata!), de la mancare de cea mai buna calitate, de la restaurante londoneze de lux, la diverse alte obiecte vestimentare tricotate de pensionarele din Covent Garden sau Piccadilly Circus.
Insa Bob asta face cateva minuni de-a dreptul. Ii readuce eroului nostru uman, la randu-i mascul, James Bowen pe numele sau (care coincide cu cel al autorului, semn ca viata poate fi deseori surprinzatoare), dorinta de a retrai, de a lasa in trecut dependenta de heroina, de a regasi spiritul Craciunului si dorinta de a-si face brad in casa la timpul potrivit, de a-si revedea batrana mama ce traia in Tasmania, de a cauta compania oamenilor la care tine, dar mai ales de a-si schimba “meseria” din care-si castiga painea cea de toate zilele, lalaiala la chitara prin parcurile Londrei, si de a vinde ziare alaturi de un motan roscat care ii sta pe umar asemenea unui banal papagal viu colorat. Ce mai, o arma secreta si fara egal! Dar mai ales o vedeta pe Youtube! Si nu una umana!
P.S. Apropos, stiti ce veti mai afla daca veti citi aceasta carte? Cuvantul chinezesc pentru pisica. Ei, il stiti? Habar nu aveti!!! Mao…da, da, ati citit bine, mao. Mao, nu miau!
